Împreună putem ajuta copiii să participe la un curs vocațional!

 

Oana Muntean Ajungem Mari

35% Complete
350 RON
Sumă strânsă
1,000 RON
Target
5
Donații
Vreau să fac o donaţie!

Acești copii sunt susținuți de sistem până la vârsta de 18 ani. Un curs vocațional ar putea face diferența pentru a avea o cale decentă când intra în câmpul muncii și totodata o șansă în plus. Pentru asta, am ales sa ies din zona de confort (laitmotivul acestui an pentru mine) dar îmi propun și să nu mă iau foarte în serios :D


Recomandă-le prietenilor această campanie.

în beneficiul

ORGANIZATIEI

Ajungem Mari

Asociaţia Lindenfeld este o organizaţie non-guvernamentală ce are ca obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societăţii, că educaţia, sănătatea, protecţia mediului său dezvoltarea sustenabilă.

Îi sprijinim pe copiii și tinerii din centrele de plasament să se cunoască mai bine și să își dezvolte abilitățile prin urmarea de cursuri vocaţionale: canto, teatru, chitară, tobe, robotică, înot, dans etc.

Prin participare, veți ajuta copiii și tinerii talentati să își urmeze pasiunile și să participe la cursuri de canto, dans, teatru, chitara, robotica, fotbal, handbal etc. Cursurile îi ajută să prindă încredere în ei, să învețe să comunice, să iși facă prieteni noi și să fie mai fericiți și mai motivați. \ Cum funcționează? 1. Te înscrii completând formularul de Fundra

 

5 Donații

Ce initiativa draguta! Ma miram sa ajunga suma (1000Ron) dar apoi am descoperit ca pot fi mai multi fundraiseri. Foarte fain! Distractie la Karaoke! Cat mai multi copii ajutati!
27 Sep 2023
Felicitari pt initiativa, pt curaj si pt tot ce faci pt copilasi! Succes! 😁🤟
27 Sep 2023
27 Sep 2023

Anonymous

50 RON
27 Sep 2023

Anonymous

50 RON
Felicitări, Oana, pentru tot ce faci!
26 Sep 2023
Oana Muntean : Ajungem Mari
Împreună putem ajuta copiii să participe la un curs vocațional!